țăcăneală - explicat in DEX

țăcăneală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚĂCĂNEÁLĂ, țăcăneli, s. f. Faptul de a (se) țăcăni. 1. Țăcănit¹. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) țăcăneală = cu pas sau mers ritmic. 2. Fig. Țicneală, sminteală. – Țăcăni + suf. -eală.

țăcăneală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țăcăneală, țăcăneli s. f. 1. manie, nebunie. 2. (la tenis) joc de uzură, cu mingi lungi, trimise pe fundul terenului. 3. (friz.) foarfecă.

țăcăneală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țăcăneálă s. f., g.-d. art. țăcănélii; pl. țăcănéli

țăcăneală (Dicționaru limbii românești, 1939)
țăcăneálă f., pl. elĭ. Mers țăcănit, trap saŭ buĭestru a lene. La țăcăneală, în mers țăcănit.

țăcăneală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țăcăneală f. tropot: poștalionul înainta pe țăcăneală OD.

țăcăneală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚĂCĂNEÁLĂ, țăcăneli, s. f. Faptul de a (se) țăcăni. 1. Țăcănit¹. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) țăcăneală = cu pas sau cu mers ritmic. 2. Fig. Țicneală, sminteală. — Țăcăni + suf. -eală.