țăcălie - explicat in DEX

țăcălie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

țăcălie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țăcălíe, țăcălíi, s.f. (reg.) 1. frigare, țaglă. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. vârf (ascuțit) de deal. 4. persoană cu chelie.

țăcălie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țăcălíe (reg., fam.) s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile

țăcălie (Dicționaru limbii românești, 1939)
țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe.

țăcălie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută].

țăcălie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. — Et. nec.