țâțâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi
2 (
2).
2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc.
3. A tremura. ◊
Expr. A-i țâțâi (cuiva)
inima (sau,
fam.,
fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.
țâțâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țâțâí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
țấțâie, imperf. 3
sg. țâțâiá; conj. prez. 3
să țấțâiețâțâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi
2 (
2).
2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc.
3. A tremura. ◊
Expr. A-i țâțâi (cuiva)
inima (sau,
fam.,
fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. — Onomatopee.