țârâitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚÂRÂITÚRĂ,țârâituri, s. f. Țârâit2. [Pr.: -râ-i-. – Var.: țârcâitúră s. f.] – Țârâi2 + suf. -tură.
țârâitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țârâitúră(-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚÂRÂITÚRĂ,țârâituri, s. f. Țârâit2. [Pr.: -râ-i-. — Var.: țârcâitúră s. f.] — Țârâi2 + suf. -tură.