țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din
țârâi2.țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de
a țârâi2; (
concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. –
V. țârâi2.țârâitȚÂRÂÍT, -Ă, țârâiți, -te, adj. v.
ȚÂRÂI. – [DEX '98]
țârâit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țârâít1 adv.țârâit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țârâít2 s. n.,
pl. țârâíturițârâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. — Din
țârâi2.țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a
țârâi2; (
concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. —
V. țârâi2.