țârlâitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. Care țârlâie. ♦ (Substantivat,
f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [
Pr.:
-lâ-i-] –
Țârlâi +
suf. -tor.țârlâitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țârlâitór (rar)
(-lâ-i-) adj. m.,
pl. țârlâitóri; f. sg. și
pl. țârlâitoárețârlâitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlăitori, -oare,
adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat,
f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [
Pr.: -
lâ-i-] —
Țârlâi +
suf. -
tor.