țângău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂNGĂU, țângăi, s. m. (
Pop. peior.) Flăcăiaș, băietan. [
Var.:
țingău s. m.] –
Țânc +
suf. -ău.țângău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)țângắu,
țângắi, s.m. (pop.; peior.)
1. băietan, flăcăiaș, țingău, băiețandru.
2. (fig.) tânăr fără experiență.
țângău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂNGẮU s. m. v. țingău.