țuțuĭan - explicat in DEX

țuțuian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an.

țuțuian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni

țuțuĭan (Dicționaru limbii românești, 1939)
țuțuĭán m., pl. ĭenĭ (d. țuțuĭ, var. din țuguĭ, adică „om cu căcĭula țuguĭată saŭ moțată”. D. rom. saŭ mrom. cĭucĭulĭan, cĭocîrlan, vine ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, adică „moțat”. Cp. cu mrom. cĭucĭulă, pisc, și drom. cĭocoĭ). Cĭoban din regiunea Sibiuluĭ (CL. 1912, 123) saŭ Ardelean în general (ca moș Nichifor coțcaru al luĭ Creangă). Fig. Mold. Țopîrlan, om de un aspect rustic: ce țuțuĭan ! V. zaporojan și marangoz.

țuțuian (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țuțuian m. cioban din Ardeal: Moș Nichifor țuțuianul CR. [După țuțuiul sau moțul ce-i cade pe frunte].

țuțuian (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian]. — Țuțui + suf. -an.