țuțui - explicat in DEX

țuțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

țuțui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.

țuțui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
țuțúi, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.

țuțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie

țuțuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

țuțuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

țuțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] — Cf. țugui.