țuicărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. –
Țuică +
suf. -ărie.țuicărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țuicăríe s. f.,
art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríilețuicărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. —
Țuică +
suf. -
ărie.