țuică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÚICĂ, țuici, s. f. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau a altor fructe. ◊
Cazan de țuică = alambic. ◊
Expr. (
Pop.)
Cu țuica în nas = afumat, amețit, beat. ♦ Cantitate de țuică care încape într-un pahar. –
Cf. scr. cujka.țuică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țúică (-ci), s. f. – Vinars de prune, băutură tipică a țăranilor
rom. Origine necunoscută, dar probabil creație expresivă.
Cf. sb.,
cr. cujka (Cihac, II, 437), care provine din
rom., ca și
săs. tsuikĕ. –
Der. țuicar, s. m. (fabricant de țuică);
țuicărie, s. f. (alambic).
țuică (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ȚUICĂ doi ochi albaștri, ochii lui Dobrin, tapardos, țuicomicină, vitamina ț.
țuică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țúică s. f.,
g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții)
pl. țuicițuĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)țúĭcă f., pl.
ĭ (sîrb.
cujka, probabil un imit. după țîțîitu bețivanilor).
Vest. Un fel de rachiŭ de prune, nu prea tare. V.
șliboviță.țuică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țuică f. rachiu de prune. [Serb. ȚUIKA].
țuică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚUÍCĂ, (
2)
țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe.
Cazan de țuică = alambic. ◊
Expr. (
Pop.)
Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat.
2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. —
Cf. sb. cujka.