țuiculiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚUICULÍȚĂ,țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță.
țuiculiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuiculiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚUICULÍȚĂ,țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. — Țuică + suf. -uliță.