țuicuială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚUICUIÁLĂ,țuicuieli, s. f. Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală.
țuicuială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚUICUIÁLĂ,țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] — Țuicui + suf. -eală.