țopăială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de
a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. –
Țopăi +
suf. -eală.țopăială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țopăiálă s. f.,
g.-d. art. țopăiélii; pl. țopăiélițopăială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de
a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. —
Țopăi +
suf. -
eală.