țiței - explicat in DEX

țiței (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIȚÉI, (2) țițeiuri, s. n. 1. Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide și gazoase, precum și de alți compuși organici, care se găsește în pământ sub formă de zăcământ și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. 2. (La pl.) Diferite feluri de țiței (1). – Et. nec.

țiței (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țițéi s. n., (sorturi) pl. țițéiuri

țiței (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIȚÉI, (2) țițeiuri, s. n. 1. Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide și gazoase, precum și de alți compuși organici, care se găsește în pământ sub formă de zăcământ și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. 2. (La pl.) Diferite feluri de țiței (1). — Et. nec.

țițeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede [!] peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s´a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt [!] pintr´un [!] cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire [!], de coloare [!] neagră pînă la galben deschis. – În est țîțî́ĭ.