țivlì - explicat in DEX

țivli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIVLÍ, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A țipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

țivli (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
țivlí, țivlésc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

țivli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țivlí (-lésc, -ít), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare).

țivli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țivlí (a ~) (reg.) (ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlésc, imperf. 3 sg. țivleá; conj. prez. 3 să țivleáscă

țivli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIVLÍ, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A tipa, a striga, a zbiera. — Din sl. cviliti.

țivlì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țivlì v. Mold. a momi păsări cu fluierături. [Cf. slav. ȚVILITI, a plânge].