țistuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚISTUIÁLĂ, țistuieli, s. f. Acțiunea de
a țistui și rezultatul ei; sunet produs prin repetarea interjecției „țist”; țistuitură. [
Pr.:
-tu-ia-] –
Țistui +
suf. -eală.țistuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țistuiálă (rar)
s. f.,
g.-d. art. țistuiélii; pl. țistuiélițistuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚISTUIÁLĂ, țistuieli, s. f. (Rar) Acțiunea de
a țistui și rezultatul ei; sunet produs prin repetarea inteijecției „țist”; țistuitură. [
Pr.: -
tu-ia-] —
Țistui +
suf. -
eală.