țistui - explicat in DEX

țistui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚISTUÍ, țistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecției „țist”). ♦ Tranz. A domoli, a potoli (pe cineva). 2. Intranz. (Despre gloanțe) A șuiera. – Țist + suf. -ui.

țistui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țistuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țistuiésc, imperf. 3 sg. țistuiá; conj. prez. 3 să țistuiáscă

țistui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚISTUÍ, țistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecției „tist”). ♦ Tranz. A domoli, a potoli (pe cineva). 2. Intranz. (Despre gloanțe) A șuiera. — Țist + suf. -ui.

țistuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țistuì v. a face tăcere. [V. țist!].