țiplă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÍPLĂ, țiple, s. f. Membrană subțire făcută din intestinele sau din bășica animalelor și folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu conserve sau (astăzi rar) în locul sticlei la ferestrele caselor țărănești;
p. ext. celofan. –
Cf. ngr. tsípa, bg. cipa.țiplă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țíplă (-le), s. f. – Membrană, mai ales de vezică de bou. –
Mr. tipă. Bg. cipa (Candrea; Conev 87),
cf. ngr. τσίϰα,
alb. tsipë (Philippide, II, 738). Fonetismul nu a fost explicat.
țiplă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țíplă (ți-plă) s. f.,
g.-d. art. țíplei; pl. țíplețiplă (Dicționaru limbii românești, 1939)țíplă f., pl.
e (bg.
*cipla și
cipa, membrană, ngr.
tsipa, alb.
tsipă. Cp. cu
raclă). Membrană, peliță [!]. Beșică de boŭ întinsă și întrebuințată la învălit ceva (de ex., la astupat un borcan, ceĭa ce azĭ se face cu hîrtie numită
pergament. Odinioară se întrebuința și în loc de geam).
Fig. Iron. Haĭnă prea supțire:
cu țipla asta de palton aĭ să degerĭ. V.
film.țiplă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țiplă f.
1. pieliță din bășica boului;
2. bășică de bou ce servă țăranilor în loc de geam. [Tr.
țipă = gr. mod. TZÍPA].
țiplă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÍPLĂ, țiple,
s. f. Membrană subțire făcută din intestinele sau din bășica animalelor și folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu conserve sau (astăzi rar) în locul sticlei la ferestrele caselor țărănești;
p. ext. celofan. —
Cf. ngr. t s í p a,
bg. cipa.