țipenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIPÉNIE s. f. (În construcții negative) Ființă omenească, om; ființă, vietate. –
Țipa1 +
suf. -enie.țipenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țipénie (în
expr.)
(-ni-e) s. f.țipenie (Dicționaru limbii românești, 1939)țipénie f. (d.
a țipa, adică „a striga, a vorbi”).
Fam. Nu era pe acolo nicĭ țipenie de om, era o absolută pustietate.
țipenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țipenie f. Mold. ființă:
țipenie de om nu cutează să mai treacă CR. [Origină necunoscută].
țipenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIPÉNIE s. f. (în construcții negative) Ființă omenească, om; ființă, vietate. —
Țipa1 +
suf. -
enie.