ținut - explicat in DEX

ținut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚINÚT, ținuturi, s. n. I. Faptul de a ține. II. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins care constituia o unitate administrativă. 2. Loc, regiune. 3. (Înv.) Țară. – V. ține.

ținut
ȚINÚT, -Ă, ținuți, -te, adj. v. ȚINE. – [DEX '98]

ținut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ținút s. n., pl. ținúturi

ținut (Dicționaru limbii românești, 1939)
ținút n., pl. urĭ (d. a ținea, adică „în stăpînire”). Județ (vechĭ). Regiune, localitate: frumoase ținuturĭ ! De la 1939. Maĭ multe județe conduse de un „rezident regal”.

ținut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ținut n. Mold. județ. [Vechiu-rom. ținut, stăpânire și loc stăpânit (cf. slav. DERJABA, țară (din DERJATI, a ținea)].

ținut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚINÚT, ținuturi, s. n. I. Faptul de a ține. II. 1. Loc, regiune. 2. (în Evul Mediu, în Moldova) Unitate administrativ-teritorială corespunzătoare județului din Țara Românească. 3. (înv.) Țară. — V. ține.