ținti - explicat in DEX

ținti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta arma, luând drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-și aținti, a-și fixa, a-și pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. și intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din țintă.

ținti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintésc, imperf. 3 sg. ținteá; conj. prez. 3 să ținteáscă

ținti (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țintí v. 1. a fixa: țintesc ochii vesteji pe a veciniciei porți AL.; 2. fig. a avea drept țintă sau scop. [Tras din țintă].

ținti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta arma, luând drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-și aținti, a-și fixa, a-și pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. și intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. — Din țintă.