ținterim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚINTERÍM s. n. v. țintirim.ținterim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ținterim n. Mold. Tr. cimitir:
și ținterimul singur cu strâmbe cruci veghiază EM. [Ung. CENTEREM (din lat. COEMETERIUM)].
ținterim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚINTERÍM s. n. v. țintirim.