ținea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚINEÁ vb. II.
v. ține.ținea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țineá (-n, -nút), vb. –
1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. –
2. A păzi, a conserva. –
3. A suporta, a rezista. –
4. A purta. –
5. A poseda, a domina. –
6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. –
7. A întreține. –
8. A avea la dispoziție, a petrece. –
9. A observa, a respecta. –
10. A îngriji, a administra, a supraveghea. –
11. A trata, a considera. –
12. A costa. –
13. A da, a pronunța (un discurs). –
14. A reține; a deține, a opri. –
15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. –
16. A executa, a îndeplini. –
17. A depinde, a atîrna. –
18. A dura, a rămîne. –
19. A încăpea, a intra. –
20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. –
21. A dori, a avea poftă. –
22. (
Refl.) A se apuca, a se prinde. –
23. (
Refl.) A sta, a locui. –
24. (
Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. –
25. (
Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se domina. –
26. (
Refl.) A se socoti, a se crede. –
27. (
Refl.) A stărui, a se încăpățîna, a insista. –
28. (
Refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... –
Var. ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. Lat. tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646),
cf. vegl. tenar, it. tenere, prov.,
fr.,
cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (
ALR, I, 106). Pentru
conjug. prez.,
cf. pune. Der. țiitor, s. m. (stăpîn, proprietar, senior);
atotțiitor, adj. (atotputernic);
țiitoare, s. f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor);
țiitorie, s. f. (
înv., concubinaj);
țiitură, s. f. (
înv., stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament;
Olt., concubinaj);
ținut, s. n. (
înv., moșie; provincie, regiune);
ținutal, adj. (
înv., provincial);
ținutaș, adj. (
înv., provincial);
ținută, s. f. (comportament, maniere), după
fr. tenue. Comp. neol., formată după
fr.;
abținea, vb.;
conținea, vb.;
deținea, vb.;
întreținea, vb.;
menținea, vb.;
obținea, vb.;
reținea, vb.;
susținea, vb.țineà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țineà (
activ)
1. a avea în mână, la îndemână:
a ținea un baston; 2. a poseda:
a ținea o moșie în arendă; 3. a păzi cu îngrijire:
a ținea un secret; 4. a observa cu credință:
a ținea sărbătorile; 5. a păzi cu forța:
a ținea în închisoare; 6. a conserva:
D-zeu să'l ție sănătos! fig.
a ținea minte; 7. a menține:
a ținea în bună stare; 8. a întreține, a avea de soție:
ține pe fata cutăruia; 9. a executa întocmai:
a-și ținea cuvântul; 10. a considera:
te ține de om drept; 11. a costa:
mă ține multe parale; 12. a reuni:
a ținea o adunare; 13. a zăbovi:
mă ține cu vorba; 14. a opri:
a ținea în loc; 15. fig. a înfrâna:
ține-ți gura. ║ (
neutru)
1. a încăpea:
vasul ține zece litri; fig.
n’o mai ținea pământul de bucurie ISP.;
2. a dura:
ploaia nu va ținea mult;. 3. a întreține:
a ținea de urît; 4. a dori cu ardoare:
a ținea la vieață; 5. fig. a fi alipit de:
a ținea la cineva; a ținea cu cineva, a fi de partea sa. ║ (
reciproc)
1. a se reține:
a se ținea bine de scări; 2. a nu se lăsa de ceva:
se ține de beție și de minciuni; 3. a perzista:
se ține de ale sale; 4. a se menține:
se ține bine la vârsta lui; 5. a se face:
bâlciul se ține odată pe lună; fig.
se ținu veselie mare o săptămână ISP.;
6. a împlini, a executa:
a se ținea de vorbă; 7. a se crede: a se ținea mai cu cap, a se ținea mare;
8. a se lua după, a urmări:
a se ținea după cineva; 9. a se opri:
nu s’a putut ținea de a râde. [Mold. și Tr.
țânea = lat. TENERE].
ținea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚINEÁ vb. II
v. ține.