țigăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV.
Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare;
p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din
țigan.țigăni (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență
2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat
3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident
țigăni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!țigăní (a se ~) vb. refl,
ind. prez. 3
sg. se țigănéște, imperf. 3
sg. se țigăneá; conj. prez. 3
să se țigăneáscățigăni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV.
Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare;
p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din
țigan.țigănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țigănì v. a se tocmi într’una:
cât m’am țigănit cu ei AL.