țigănime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIGĂNÍME s. f. Țigănie (
1). –
Țigan +
suf. -ime.țigănime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țigăníme s. f.,
g.-d. art. țigănímiițigănime (Dicționaru limbii românești, 1939)țigăníme f. Mulțime de Țiganĭ. Neamu țigănesc.
țigănime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIGĂNÍME s. f. Țigănie (
1). —
Țigan +
suf. -
ime.