țigănie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIGĂNÍE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; țigănime;
p. ext. cartier într-o localitate în care locuiesc țigani.
2. Fig. Faptă, manieră condamnabilă.
3. Fig. Gălăgie, hărmălaie, scandal. –
Țigan +
suf. -ie.țigănie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țigănie, țigănii s. f. 1. cartier cu populație majoritar țigănească
2. faptă condamnabilă / reprobabilă
3. gălăgie, hărmălaie; scandal
țigănie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țigăníe s. f.,
art. țigănía, g.-d. art. țigăníei; (așezări, fapte)
pl. țigăníi, art. țigăníilețigănie (Dicționaru limbii românești, 1939)țigăníe f. Cartier de Țiganĭ.
Fig. Caracter de Țigan, de om ordinar, zgîrcit, murdar, care fură și jură, înjură și neguțează mult pentru un lucru orĭ-cît de ĭeftin ar fi.
țigănie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIGĂNÍE, (
2, 3)
țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care trăiesc în aceeași colectivitate; mulțime de țigani, țigănime.
2. P. ext. Așezare, parte a unei localități locuită de țigani.
3. Fig. Faptă, comportare urâtă; târguială excesivă. ♦ Gălăgie, hărmălaie, scandal. –
Țigan +
suf. -ie.țigănie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țigănie f.
1. cartierul țiganilor;
2. firea țiganilor;
3. fig. sgârcenie cumplită.