țignal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIGNÁL s. n. v. semnal.țignal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țignál (-le), s. n. – Fluierătură, mai ales a gardienilor.
Fr. signal, germ. Signal, asimilate rădăcinii expresive
țic-, cf. țiclete.țignal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țignál (
pop.,
fam.)
s. n.,
pl. țignálețignal (Dicționaru limbii românești, 1939)țignál n., pl.
e (rus.
signál, d. fr.
signal, semnal. P.
ț, cp. cu
țarcă, țarțam).
Pop. Semnal dat din șuĭerătoare, cum obișnuĭesc gardieniĭ de stradă. Șuĭerătoare cu care se dă semnale.
țignal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țignal n. V.
signal.țignal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIGNÁL s. n. v. semnal.