țif (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. –
Et. nec.țif (Dicționaru limbii românești, 1939)țif n., pl.
urĭ. Munt. Mold. Iron. Bărbuță, cĭoc:
are și el un țif de barbă !țif (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. —
Et. nec.