țar - explicat in DEX

țar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

țar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȚAR s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)

țar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țar (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s. m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s. f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Țarigrad, s. m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.

țar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țar s. m., pl. țari

țar (Dicționaru limbii românești, 1939)
țar m. (rus. carĭ, d. got. káisar, care vine de la lat. Caesar, care se pronunța Káisar în ainte [!] de Hr. V. chesar). Împărat rusesc.

țar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Țar m. titlul împăratului Rusiei, al regilor Bulgariei (dela 1908) și Muntenegrului (dela 1910). [Nume de aceiaș origină cu Cezar].

țar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. — Din rus. țar.