țambalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. –
Țambal +
suf. -agiu.țambalagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țambalagiu, țambalagii s. m. informator, denunțător, delator.
țambalagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țambalagíu s. m.,
art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)țambalagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țambalagiu m. cel ce cântă din țimbale. [Formațiune analogică].
țambalagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. —
Țambal +
suf. -
agiu.țambalagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)țambalagíŭ m. (d.
țambal).
Pop. Cîntăreț din țambal.