țaică - explicat in DEX

țaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică.

țaică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țáică s. f. – (Mold.) Drojdie. – Var. Munt. țaic. Origine necunoscută. Legătura cu germ. Teig „aluat” (Scriban) pare îndoielnică.

țaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țáică¹ (drojdie) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicii

țaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țáică² (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii

țaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. — Probabil contaminare între țață și [da]ică.