țafandache - explicat in DEX

țafandache (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚAFANDÁCHE s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. – Et. nec.

țafandache (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
țafandáche s. m. – Caraghios, măscărici, bufon. Origine necunoscută; după consonanță pare a fi ngr. Tratat gramatical ca nume propriu.

țafandache (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țafandáche (fam.) s. m. și f., g.-d. lui țafandáche; pl. țafandáche

țafandache (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țafandache s. m. invar. tânăr sclifosit și ridicol

țafandache (Dicționaru limbii românești, 1939)
țafandáche (Munt.) și -áchi (Mold.) n., gen. al luĭ (un dim. ngr.). Personagiŭ sclivisit și ridicul. Cp. cu muțunachi, fudulachi.

țafandache (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țafandache m. fam. burghez înfumurat. [Primitiv probabil nume propriu].

țafandache (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚAFANDÁCHE, țafandache, s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. — Et. nec.