șănțuleț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘĂNȚULÉȚ,șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.
șănțuleț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțuleț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘĂNȚULÉȚ,șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. — Șanț + suf. -uleț.