șăgalnic - explicat in DEX

șăgalnic (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -e, adj. Glumeț, hazliu, poznaș.

șăgalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic.

șăgalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
șăgálnic, -ă adj. (d. șagă). Est. Glumeț, ĭubitor de șăgĭ. – Fam. șa-, dar lit. șă- și rar șe-.

șăgalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice

șăgalnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. — Șagă + suf. -alnic.