șâșâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV.
Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.
șâșâi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șâșâí,
șấșâi și
șâșâiésc, vb. IV (reg.)
1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura.
2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului
ș; a șușui.
3. a șuiera.
șâșâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!șâșâí/șișăí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
șấșâie/șíșăie, imperf. 3
sg. șâșâiá/șișăiá; conj. prez. 3
să șấșâie/să șíșăieșâșâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV.
Tranz. 1. (
Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic.
2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [
Var.: (
pop.)
șișăí vb. IV] — Formație onomatopeică.