șuĭerătoare (Dicționaru limbii românești, 1939)șuĭerătoáre f., pl.
orĭ. Est. Fluĭer mic (de metal saŭ de os) întrebuințat la dat semnale în poliție (țignal), în armată, în marină (siflie), la căile ferate ș. a. – În vest
fluĭerătoare. V.
sirenă.șuierătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șuierătoáre (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri