șuier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură.
2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură.
3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură.
4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. [
Pr.:
șu-ier] – Din
șuiera (derivat regresiv).
șuĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)1) șúĭer n., pl.
e (d.
a șuĭera). Acțiunea de a șuĭera (vorbind de vînt și gloanțe). – La Dos.
șúĭeret.șuĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)2) șúĭer, a
-á v. intr. (lat.
sibulo [îld.
sibilo],
-áre, apoĭ
*siŭulo, mrom.
șiur, șuir, șuĭer; fr.
siffler, pv.
siular, siblar, sp.
chillar, siblar, pg.
silvar. Cp. cu
treĭer).
Est. Scot un sunet ascuțit țuguind buzele saŭ băgînd degetele în gură saŭ suflînd în șuĭerătoare saŭ dînd drumu aburuluĭ dintr´un cazan și făcîndu-l să treacă pintr´un [!] fel de șuĭerătoare:
merla șuĭeră. Suflu într´un fel deosebit (vorbind de șerpĭ). Vîjîĭ saŭ fîșîĭ pintre ramurĭ saŭ pin [!] podu caseĭ (vorbind de gloanțe):
un glonț îĭ șuĭeră pe la ureche. V. tr. Cînt șuĭerînd:
a șuĭera o melodie. Reprob (blamez) pin șuĭerat:
publicu l-a șuĭerat (pe actor, pe orator). – În vest
fluĭer.șuier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șúier s. n.,
pl. șúiereșuier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șuier n. șuierat:
al nopții vânt cu șuier viscolește AL. [Abstras din
șuierà].
șuier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șuier m. Mold. cel ce înșală în cărți:
șuier viclean AL. [Rus. ȘULERŬ].
șuier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură.
2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură.
3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură.
4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. — Din
șuiera (derivat regresiv).