șurubărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘURUBĂRÍE1, șurubării, s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism;
p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. –
Șurub +
suf. -ărie.șurubărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘURUBĂRÍE2, șurubării, s. f. (
Fam.) Șmecherie, șiretlic, chițibușărie, tertip. –
Șurubar +
suf. -ie.șurubărie (Dicționaru limbii românești, 1939)șurubăríe (est) și
-păríe (vest) f. (d.
șurub).
Fig. Procedură șireată, șmecherie:
a umbla cu șurubăriĭ.șurubărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șurubăríe s. f.,
art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri)
pl. șurubăríi, art. șurubăríileșurubărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘURUBĂRÍE1 s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism;
p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. —
Șurub +
suf. -
ărie.șurubărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘURUBĂRÍE2, șurubării, s. f. (
Fam.) Șmecherie, șiretlic, chițibușărie, tertip. —
Șurubar +
suf. -
ie.