șuierătură - explicat in DEX

șuierătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat¹, șuier. [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ătură.

șuĭerătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s´a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.

șuierătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șuierătúră s. f., g.-d. art. șuierătúrii; pl. șuierătúri

șuierătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șuierătură f. 1. șuierat prelungit; 2. dezaprobare manifestată prin șuierat.

șuierătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat¹, șuier. — Șuiera + suf. -ătură.