șucări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Arg.) A (se) supăra (
3). – Din
șucar.șucări (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șucări, șucăresc I. v. r. a se supăra
II. v. t. a supăra, a mânia, a scoate din sărite
(pe cineva)șucări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Arg.) A (se) supăra (
3). — Din
șucar.