șubrezire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘUBREZÍRE,șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.
șubrezire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șubrezíre(șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri
șubrezire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘUBREZÍRE,șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. — V. șubrezi.