ștĭubeĭ - explicat in DEX

știubei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTIUBÉI, știubeie, s. n. 1. Stup primitiv. 2. Vas făcut dintr-un trunchi scobit, întrebuințat pentru păstrarea unor obiecte casnice. 3. (Reg.) Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fântână mică; p. ext. fântână (mică). – Știob + suf. -ei.

știubei (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
știubéi, știubéie și știubéiuri, s.n. (reg.) 1. vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit (în care se păstrează alimente, obiecte casnice sau în care se opăresc rufele). 2. stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos, sau scobit; totalitatea albinelor dintr-un asemenea stup. 3. adăpost pentru stupi. 4. trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pământ, servește ca ghizd la o fântână puțin adâncă. 5. (înv.) apeduct. 6. fântână cu izvorul la mică adâncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos. 7. fântână cu apă sărată. 8. deschizătură făcută în acoperișul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului.

știubei (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
știubéi, știubeie, s.n. – Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: „Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii (Dăncuș 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu 1973). – Din știob (< ucr. štub) + -ei, germ. Stube.

ștĭubeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
ștĭubéĭ n., pl. eĭe (cp. cu stup și cu germ. stube, odaĭe). Est. Stup. Vest. Buduĭ, trunchĭ scorburos pus vertical în pămînt ca să se adune și să vie la suprafață apa unuĭ izvor (în Ban. buduganie). – Și ștubeĭ în vest (ca ștulete, tuleĭ).

știubei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
știubéi (reg.) s. n., pl. știubéie

știubei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTIUBÉI, știubeie s. n. (Reg.) 1. Stup primitiv. 2. Vas făcut dintr-un trunchi scobit, folosit pentru păstrarea cerealelor. 3. Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fântână mică; p. ext. fântână (mică). — Știob + sub. -ei.