ștănțui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘTĂNȚUÍ,ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.
ștănțui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) ștănțuí(a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 să ștănțuiáscă
ștănțui(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘTĂNȚUÍ,ștănțuiesc, vb. IV. (Rar) Tranz. A ștanța. — Ștanță + suf. -ui.