ștolui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTOLUÍ, ștoluiesc, vb. IV.
Tranz. A supune o piele operației de ștoluire. – Din
germ. dial. stollen.ștolui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștoluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ștoluiésc, imperf. 3
sg. ștoluiá; conj. prez. 3
să ștoluiáscăștolui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTOLUÍ, ștoluiesc, vb. IV.
Tranz. A supune o piele operației de ștoluire. — Din
germ. dial. stollen.