știre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTÍRE, știri, s. f. 1. Veste, informație; noutate. ◊
Expr. A ști de știrea (cuiva) sau
a-i ști (cuiva
de)
știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (
Concr.) Document; sursă de informație.
2. Cunoaștere, cunoștință. ◊
Loc. adv. cu (sau
fără)
știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva;
p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva.
În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva.
A da (cuiva)
de știre = a vesti, a anunța. –
V. ști.știre (Dicționaru limbii românești, 1939)ștíre f. (d.
știŭ). Informațiune, veste:
a sosit o știre. A nu maĭ ști de știrea cuĭva saŭ
a unuĭ lucru (fam.), a nu maĭ ști unde-ĭ.
știre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștíre s. f.,
g.-d. art. ștírii; (informații)
pl. știriștire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)știre f.
1. acțiunea de a ști;
2. ceea ce se știe, ce șe află, informațiune, veste:
a da de știre cuiva; 3. știință:
cu știre, fără știre. [V.
ști].
știre (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTÍRE, (
1)
știri, s. f. 1. Veste (în presă, la radio etc.), informație scurtă despre un eveniment; noutate. ◊
Expr. A ști de știrea (cuiva)
sau a-i ști (cuiva de)
știre = a avea vești despre cineva, a ști unde se află, ce face cineva. ♦ (
Concr.) Document; sursă de informație.
2. Cunoaștere, cunoștință. ◊
Loc. adv. Cu (sau
fără)
știrea cuiva = cu (sau fără) știința cuiva;
p. ext. cu (sau fără) învoirea, încuviințarea cuiva.
În știrea cuiva = în grija sau în paza cuiva.
Loc. vb. A da (cuiva)
de știre = a vesti, a anunța. —
V. ști.