ștanțator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și
f. Muncitor care lucrează la ștanțe. –
Ștanța +
suf. -tor.ștanțator (Dicționar de neologisme, 1986)ȘTANȚATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care execută operații de ștanțare. [<
ștanța +
-tor].
ștanțator (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘTANȚATÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care execută operații de ștanțare. (< ștanța + -tor)
ștanțator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștanțatór s. m.,
pl. ștanțatóriștanțator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și
f. Muncitor care lucrează la ștanțe. —
Ștanța +
suf. -
tor.