ștalău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
ștalắu, ștaláuă, s.n. (reg.) 1. grajd; șură. 2. coteț de păsări. 3. locuință provizorie la munte, folosită de țărani numai când sunt la lucru.
ștalău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ștalắu, -auă, s.n. – 1. Grajd, poiată: „Ca mujderu la ștalău” (Țiplea 1906: 449). 2. Coteț. – Din srb. štalog (Candrea), der. din germ. Stall (DER), sau din staul „grajd„.