șperlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘPÉRLĂ s. f. (
Reg.) Cenușă încă fierbinte care acoperă cărbunii; spuză ◊
Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă.
A o da prin șperlă = a o păți. –
Et. nec.șperlă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șpérlă, -e, (sperlă), s.f. –
1. Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; spuză.
2. Praf, pulbere: „Și, Doamne, ce furtuni veneau înaintea ei (a Dochiei) și după ea și ziceau că se va face șperlă” (Bilțiu 1999: 90; Săliștea de Sus). – Et. nec. (DER, DEX).
șperlă (Dicționaru limbii românești, 1939)șpérlă, V.
sperlă.șperlă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șpérlă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. șpérleișperlă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șperlă f. Mold. cenușă de cărbuni aprinși:
a arunca șperlă în ochi; a da prin șperlă, a prinde cu minciuni (metaforă luată dela frigerea fripturei);
cred că nu mă vei da prin șperlă și nu-l vei lăsa să mă bată CR. [Cf. croat SPÈRLITI, a arde (v.
pară)].
șperlă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘPÉRLĂ s. f. (
Reg.) Cenușă încă fierbinte care acoperă jarul; spuză. ◊
Expr. A da pe cineva prin șperlă = a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă.
A o da prin șperlă = a o păți. —
Et. nec.