șpaclu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘPÁCLU, șpacluri, s. n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn, folosită la netezit sau la răzuit tencuiala, chitul etc. – Din
germ. Spachtel.șpaclu (Dicționar de neologisme, 1986)ȘPÁCLU s.n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel, cu care se răzuiește tencuiala, chitul etc. [< germ.
Spachtel].
șpaclu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘPÁCLU s. n. unealtă, lamă triunghiulară de oțel, cu care se răzuiește tencuiala, chitul etc. (< germ.
Spachtel)
șpaclu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șpáclu (șpa-clu) s. n.,
art. șpáclul; pl. șpáclurișpaclu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘPÁCLU, șpacluri, s. n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn, folosită la lucrări de tencuire. — Din
germ. Spachtel.